Acțiuni


Deszăpeziri

Povestea noastră începe în anul 1999, când, pentru prima dată, Salvatorii BGS, s-au echipat, s-au urcat în masini, și au pornit spre a ajuta cele câteva zeci de oameni blocați pentru mai bine de 12 ore de zăpadă și gerul rece în zona Oltenița. Această primă acțiune a fost o reușită, iar echipa noastră a venit în sprijinul oamenilor, reușind să le ducă provizii și să îi scoată din pericolul de îngheț.

Voluntarii BGS au continuat să se implice, iar în anul 2003, au pornit în salvarea oamenilor izolați de zăpezi de câțiva metri, oameni disperați căutând un sprijin, întrucat utilajele de deszăpezire nu mai făceau față, iar ei riscau să sufere de degerături și înfometări.

Cea mai mare acțiune de deszăpezire a avut loc în anul 2012, când echipa de voluntari BGS, formată din 210 voluntari și 42 mașini de teren, s-a deplasat în zona Glodeanu Siliștea, jud Buzău zonă care a fost puternic afectată de căderile masive de zăpadă și de viscol. Împreună au reușit să ajute cele peste 4000 de suflete aflate în pericol din cauza zăpezilor care depășeau 7 metri înălțime.

 

Inundații

Natura ne-a învățat că în fața ei suntem mici, dar ca împreună putem să îi ajutăm pe cei în nevoie! În timpul inundațiilor din 2004 din județul Ialomița, echipa de Salvatori BGS a luptat să îi ajute pe cei care, într-o clipă și-au văzut casele, animalele și agoniseala de o viață, spulberate…

În anul 2005, când mii de oameni au fost afectați de inundații în județul Timiș, echipe de salvatori BGS, agenți și medici BGS, au plecat în satele inundate și au fost alături de oamenii care aveau nevoie de ajutor pentru aproximativ o lună. În tot acest timp, scopul caravanei umanitare a fost de a salva persoanele sinistrate, de a oferi sprijin medical și de a transporta mâncare și haine. În 2005, sărbătorile Pascale, au venit pentru cei din județul Timiș cu speranță!

Salvatorii BGS au ajuns în aprilie 2006 și la Rast (jud. Dolj) în 5 mașini de teren cu care au transportat 3 bărci de asalt cu motor, o șalupă, o barcă din fibră de sticlă, veste de salvare, echipamente de scafandru, geci, corzi, lanterne și restul de echipament necesar în situații de inundații. Ajunși în zona calamitată, au constatat că erau singurii salvatori de la fața locului. S-au împărțit în echipe și au demarat operațiunile de salvare. Astfel, au ajutat Poliția să transporte în zona de uscat întreaga arhivă, aflată în real pericol de distrugere. Au evacuat 3 persoane care se ascunseseră în podurile caselor, refuzând să-și abandoneze bunurile. În plus, au salvat zeci de animale abandonate și aflate în pericol de înec.

 

Copii dispăruți

Fidelă misiunii de a salva viețile celor aflați în dificultate, Asociația BGS, începând cu anul 2004, s-a implicat în numeroase acțiuni de căutare a copiilor dispăruți.

În perioada 2004 – 2008 ne-am confruntat cu peste 20 de cazuri de acest gen, motiv pentru care în mai 2008, Asociația BGS împreuna cu “Jurnalul Național”, s-au implicat în campania de prevenire și conștientizare “Copilul tău este în siguranță?”.

Continuăm implicarea în această direcție și ne preocupăm an de an, la fiecare eveniment, de orice gen, de fiecare dată când este nevoie de noi, să ajutăm parinții și copii să se regăsească.