SERVICIILE ASOCIAŢIEI „BGS PENTRU OAMENI”

Asociaţia „BGS pentru OAMENI” face parte din Grupul BGS, activităţile Grupului BGS se concentrează în jurul unui element cheie: viaţa. Prin urmare, raţiunea de a fi a Grupului BGS se bazează pe furnizarea de servicii pentru protecţia, îngrijirea şi salvarea vieţii.

COPII DISPĂRUȚI

Fidelă misiunii de a salva vieţile celor aflaţi în dificultate, Asociaţia „BGS pentru Dezastre şi Calamităţi”, cu sprijinul financiar şi al salvatorilor din cadrul companiilor BGS DIVIZIA DE SECURITATE şi AMBULANŢA BGS MEDICAL UNIT, a participat începând cu anul 2004 la numeroase acţiuni de căutare a unor copii dispăruţi.

INUNDAȚII

Ideea înfiinţării Asociaţiei a apărut în urma acţiunilor întreprinse în judeţul Timiş, zonă grav afectată de inundaţiile din luna aprilie a anului 2005. Scopul caravanei umanitare a fost de a salva persoanele sinistrate, de a oferi sprijin medical şi de a transporta mâncare şi haine.

AJUTOR UMANITAR

Din 2007, în preajma sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, companiile Grupului BGS îşi mobilizează partenerii, pentru a duce ajutoare comunităţilor defavorizate, din zone greu accesibile.

DESZĂPEZIRI

Începând din 2003, voluntarii Asociaţiei au participat la numeroase acţiuni de deszăpezire, pentru a salva sute de oameni rămaşi în maşini, în mijlocul troienelor.

DONEAZĂ

Asociaţia BGS pentru Situaţii de Dezastre şi Calamităţi a fost şi este solicitată să sprijine cu donatori, atât persoane fizice cât şi juridice.
În acest sens, colaborează cu toate diviziile Grupului BGS, deţinând o bază de date cu peste 3.500 de persoane.